A apărut prima imagine cu tableta NVIDIA Shield. Va fi lansată până la finalul anului
Cu toate că nu există încă informaţii oficiale despre acest gadget, urmaşul consolei de gaming NVIDIA Sheld se pare că va fi o tabletă.
Gadgetul de mai sus pare similar cu Tegra Note, deşi nici acel gadget nu a avut parte de o lansare globală cumsecade. Este însă o imagine cu ipotetica generaţie a doua de NVIDIA Shield, care a fost publicată online de acelaşi prolific utilizator de Twitter, @evleaks.
Cu toate că nu avem şi imagine cu partea din spate a tabletei, designul produsul parte foarte atrăgător, mai ales dacă în spatele celor două margini perforate s-ar ascunde nişte difuzoare puternice, precum la HTC One. Nu lipseşte din ecuaţie nici o cameră frontală, ideală pentru selfie-uri sau teleconferinţă. În ceea ce priveşte configuraţia hardware, fără o sursă oficială, e foarte probabil ca noul Shield să aibă un display de 7,9 inci, un procesor quad core Tegra K1 şi 2GB RAM, cu suport complet pentru Unreal Engine 4.
Marea dilemă vizavi de acest produs ipotetic este dacă va include sau nu un controller. Cei de la NVIDIA au demonstrat şi în trecut că au abilităţi deosebite la acest capitol. Din păcate, cel puţin pentru câteva luni, nu ştim dacă statutul de consolă portabilă de gaming al acestui produs se va rezuma la câteva aplicaţii dedicate şi portaluri de jocuri sau va dispune și de câteva particularităţi hardware care nu sunt incluse în imaginea de mai sus.
Oficialii companiei au făcut mai multe referinţe la lansarea oficială a noului Shield până la finele lui 2014.